Rezultate înscrieri creșă
Etapa I de înscrieri la creșă s-a încheiat.
Au fost depuse 25 de dosare:
- 18 dosare admise
- 7 dosare response
- 2 dosare reînscriere
Lista copiilor admiși/respinși se poate vizualiza la avizierul unității, începând de azi, 18.08.2022, ora 18:00.
Inscrieri la cresa 2022-2023
Documentele necesare înscrierii sunt următoarele:
- Cerere de înscriere (va fi semnată de ambii părinți/reprezentanți legali, iar în cazul în care doar unul dintre aceștia se prezintă la sediul unității de învățământ pentru înscriere, celălalt părinte/reprezentant legal va completă o declarație olografă prin care își exprimă acordul cu priviere la înscrierea copilului la acea unitate de învățământ);
- Copie de pe certificatul de naștere al copilului;
- Copie de pe actele de identitate ale părinților/ reprezentanților legali și, după caz, copie a hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare în vederea adopției;
- Adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentanți legali;
- Adeverință de la medicul de familie în care să se menționeze că respectivul copil este sănătos clinic;
- Documente justificative care să ateste îndeplinirea criterilor generale și, acolo unde este cazul și, a celor specifice;
- În situația în care părinți sunt divorțați și ambii își exercită autoritatea părintească, este necesar acordul ambilor părinți în vederea înscrierii copilului în unitatea de învățământ cu grupe de nivel antepreșcolar;
